Vin de sub pamant si vad lumina soareleui de la suprafata. Oamenii se intrec spre iesirea de la metrou in statia tramvaiului 41.
Incerc sa-mi fac loc si privesc cum la primul tramvai sosit majoritatea se striveste pentru a ajunge mai repede , acasa. Si eu ma grabeam , la ora 9 aveam trenul , bagajul inca era nefacut , tensiunea unui discutii plina de acuze ma indemna spre jetul apei ce-mi spala intotdeauna gandurile suparate, dar asteptam un loc mai bun pentru mine si pentru cei din jurul meu. In al 4-lea tramvai este loc , ma urc dar statia incepe din nou sa fie plina de cei care ies de la metrou. Incerc sa merg catre geam si ma opresc in spatele unui domn. Tramvaiul nu pornea iar oamenii incercau probabil sa imite partea asiatica, in a calatorii.
Se aude un zgomot puternic si pe piciorele mele domnul din fata mea cade fara suflu. Inaintea lesinului se lovise cu barbia de bara din fata sa. Eram ingrozita, intotdeauna cand trec cu masina pe langa accidente intorc capul pentru ca simt neputiinta de a reda viata , sunt o lasa pentru ca simt acut suferinta. Cei din jurul meu nu faceau decat sa exclame ” a lesinat” si isi faceau loc pentru a -i lasa pe altii sa se urce in tramvai.
Am inceput sa tip la ei sa iasa afara , omul era cazut avea nevoie de aer , de salvare ! Toti se uitau la mine si nu reactionau in niciun fel .Ma simteam ca intr-o lume hipnotizata de propria inconstienta. Singurul impuls a fost sa merg in continuare prin multimea atat de goala , strigandu-le sa nu mai urce, lesinase un om , sa opreasca tramvaiul pentru a-l scoate afara , eu singura nu pot..
O micuta m-a intrebat speriata daca poate sa cheme salvarea , in rest auzeam in jurul meu pareri de rau ca vor pierde si acest tramvai. Un copil a fost singurul de a reactionat ..
Am reusit sa ajung la mijlocul statiei impingandu-i cu o forta ce nu credeam ca o posed , incepusem sa urlu sa nu inchida usile, sa nu plece , omul era vinetiu avea urgent nevoie de ajutor. Ajung la usa pe care o inchisese si bat cu palmele implorand sa deschida, sa nu plece , omul avea nevoie de ajutor..
Imi deschide usa si striga indignat ca nu are nevoie de probleme , doar nu o sa opresca un tramvai intreg acum . Intorc capul si o frica imi paralizeaza inima constientizand ca omul zace inghesuit intr-un tramvai al inumanitatii .Si ma chinui sa ajung inapoi inaintea usilor pentru a-l scoate singura insa dupa cateva incercari de a inchide usile , tramvaiul pleaca , lasandu-ne pe mine si pe tanara ce chema salvarea sa privim inghetate.
M-a intrebat ce sa faca insa nu am mai putut raspunde atunci. Am inceput sa plang cum nu am mai plans de foarte mult timp. Ma uitam in jurul meu si ma simteam o straina printre neoameni aceleasi corpuri asemanatoare cu al meu.
Ma cuprinsese ura si furia si lacrimile imi salvau parca sufletul de aceste sentimente trezite atunci in mine.
Am mers pe jos o buna parte a drumului retraind imagini din lumea reala , figuri schimbate de sentimentele nutrite, suflete atat de goale , mizerie si josnicia prinse in inconstienta si minciuni.
Nu-mi mai pasa de tren, de discutia fara fond , nu-mi pasa de absolut nimic , ma simteam vinovata pentru ca nu am putut face nimic ..
Majoritatea este indignata de ce se intampla in jur, majoritatea are probleme , majoritatea vrea o schimbare, vrea fericire…
Cum sa cunoasteti fericirea daca nu va schimbati ?Cum sa traiti fara probleme cand ati uitat sa fiti oameni?
Am simtit dispret , scarba , furie, ura , apoi m-am rugat , m-am rugat sa-i fie bine , sa existe ingeri sa fie langa el , m-am rugat ca acei toti oameni sa se schimbe sa se intample ceva la un moment dat in viata lor , a tuturor si sa ajungem sa fim cu adevarat oameni.
Azi cred ca va doresc tuturor sa fiti cu adevarat oameni …
Comentarii Recente